evergreen…unde sunt copiii de altadata

cătăline, vezi că totul e pregătit în garaj…

ar fi vrut să nu ne facă prea mari bătăi de cap, ar fi vrut să fie un soţ bun până la capăt şi ar fi vrut să-i fim alături…am fost

alzheimer,  demenţă, deteriorarea creierului, se spune că e o boală din ce în ce mai întâlnită odată cu creşterea duratei de viaţă a omului, poate că asta e preţul dacă vrem să trăim mai mult, să facem faţă crizelor de demenţă într-o lume în care tot ce e ascuţit e ascuns, orice obiect ce poate răni e dosit să nu-l putem găsi, să nu ne recunoaştem prietenii ori familia decât atunci când boala ne dă o pauză….viaţa trăită doar în pauze

de ce iubiţi bărbaţii?

… sau de ce suntem iubiţi noi, ca bărbaţi, de către femei (în general), asta ca să nu fie un articol gen cosmopolitan sau elle

voiam să spun şi să nu faceţi pe omoloaga feminină a lui cărtărescu….dar am uitat…prea tarziu

aici scrieţi voi ce vă trece prin cap…

lucruri care vă fac să zămbiţi, vă întristează sau fac să reacţioneze anumite părţi ale corpului…

lucruri de care sunteţi mândri sau nu…

lucruri…

snowboard în Austria

menţionez din start că e prima oară când plec la snowboard afară … concediu de 7 zile în austria, asta înseamnă vreo 10 zile libere de la muncă, cred că am calculat bine; plec din bucureşti pe 4 ianuarie, exact după mirifica ninsoare care s-a pişat pe bucureşteni şi pe maşinile lor pline de cai putere şi mai ales pe Videanu (de fapt cred ca el are parte de plăcerea asta pentru prima oară, ca primar…sper şi ultima); pe la 11-12 ieşim din oraş spre ploieşti; eu, gajik şi motanu gajicii, joe; într-un moment de euforie pisicească motanul găseşte de cuviinţă să-şi arate dragostea faţă de bordul maşinii mele înfigându-şi gheruţele în dânsul; mai scad în gând 100 euroi din viitorul preţ de vânzare al maşinuţei şi continui până la ploieşti, unde basculez motanul la părinţii gajicii; merg întins până pe lângă sibiu, mâncăm la 3 fraţi braduţi, vlăduţi, plm…, se face noapte, pe măsură ce ne apropiem de graniţă…mergând spre timişoara, se umple de maşini de italia, germania, etc., pline de şoferi imbecili ce merg în convoi, de parcă ar merge la mecca; pe la 1 noaptea ajungem în timişoara la Bogdan zis şi blană (cică din cauza pletelor pe care le purta în liceu când voia să copieze mai uşor); pe această cale, ţin să-i mulţumesc blănosului pentru ospitalitate şi pentru că mi-a facut cunoştinţă cu fernandes; dormim peste noapte la blănos, a doua zi facem 1 pic cunoştinţă cu timişoara, cu marele zid (restaurant chinezesc unde se manâncă bine) şi, pe seară, cu restul grupului cu care trebuia să plecăm; ne strângem 6 maşini, vreo 12-13 oameni şi pe la 9 plecăm spre vama cenad; în vamă coadă…plm, doar suntem din românia şi ungurii trebuie să ne arate că suntem nişte ciorditori, violatori şi urmăriţi internaţional, stăm o oră la coadă, intrăm în ungaria … şi după vreo 20 km de autostradă înţeleg de ce ungurii se uită de sus la noi…dar nu-i nimic în 30 de ani îi ajungem noi; pentru 10 zile de frecat drumurile ungariei şi austriei - 23 de euro taxă; în apropiere de budapesta, zeci de maşini în şanţ din cauza poleiului (mă bucur în sinea mea că au şi ei problemele noastre), ne oprim la un restaurant pe autostradă…manânc cel mai bun gulaş pe care l-am mâncat în viaţa mea şi plecăm; după câteva ore de aţipeli şi un pachet de marlboro, ajungem în Kaprun. Cu ce am rămas până aici???… am rămas cu oglinda laterală ruptă (de asta am uitat să vă spun, de vină e gajik), cu nişte găuri în bord (motanu), cu cel mai bun gulaş pe care l-am mâncat,  cu 1 tovarăş adevărat (bogdan – blană), şi cu experienţa de a conduce pe nişte străzi la care nu pot decât să visez atunci când mă dau prin românia.

asta a fost prima parte că m-am plictisit…